Adriana Bahmuțeanu simte din nou fiorii dragostei. Vedeta s-a îndrăgostit și nu s-a ferit din a le arăta tuturor imagini surprinzătoare cu bărbatul care o face fericită. Deși nu a terminat încă scandalul în care a fost implicată de către fostul soț, aceasta este pregătită să își construiască o nouă viață.
Adriana Bahmuțeanu este una dintre vedetele din România care ajung pe prima pagină a ziarelor din cauza scandalurilor în care sunt implicate. Aceasta nu a terminat cu bine căsnicia cu fostul ei soț, Nikos Papadopoulos, tocmai de aceea face eforturi considerabile pentru a putea începe cât mai repede o poveste de iubire cu bărbatul misterios care a cucerit-o.
În urmă cu puțin timp, Adriana Bahmuțeanu a postat câteva fotografii pe contul său de Instagram, alături de un mesaj emoționant. Se pare că vedeta din România s-a îndrăgostit de un bărbat care nu face parte din lumea mondenă. Cei doi par foarte îndrăgostiți, semn că au avut parte de multe momente frumoase în care au avut ocazia să se cunoască reciproc.
„Ești viața mea, ești tot ce am căutat vreodată. Vreau sa-mi trăiesc restul zilelor alături de tine. Îi mulțumesc lui Dumnezeu ca mi te-a scos în cale!”, este mesajul transmis de Adriana Bahmuțeanu.
Potrivit informațiilor furnizate de Spynews, numele bărbatului este George, iar el și Adriana Bahmuțeanu s-au cunoscut prin intermediul unor prieteni comuni. Pe atunci, acesta se afla în vacanță în România, deoarece el duce o viață minunată în California.
„Deocamdată suntem prieteni. Dacă ne întâlnim peste 4-5 luni pot să vă dau un alt răspuns. (n.r dacă vor avea o relație). Sunt și eu în vacanță (…) Niciun plan. (…) Sincer să fiu, eu nici nu am știut de ea până acum 2-3 luni. Deci, nici nu am știut cum o cheamă”, a declarat bărbatul în urmă cu câteva luni, moment în care a fost surprins pentru prima dată alături de Adriana Bahmuțeanu.